Chin...

Ma simt de parca pamantul ar vrea sa ma inghita. Nimeni si nimic nu pare sa imi vina in ajutor. Ma chinui sa inteleg cum functioneaza relatiile dintre oameni si de foarte putine ori inteleg ceva. Nu am prieteni, ci doar cativa amici care parca uita luni intregi de mine. As vrea sa fac lucruri noi, dar parca singurele astfel de lucruri care se apropie de mine sunt (noi) limbaje de programare. As vrea sa ma odihnesc dar nu am nici un chef sa dorm. Ochii mi se inchid si aproape cad pe tastatura, dar creierul meu refuza ideea de a dormi. Ma supun ca un veritabil sclav. Am fost in 24, ca de obicei impreuna cu Silviu. Am baut un suc, nici unul din noi nu avea vreun chef si la primul pretext pe care l-am gasit(amandoi ne-am chinuit sa gasim unul), am plecat(pana la urma motivul a fost ca il durea pe Silviu in gat).Si inca ceva, afara e frig si parca peisajul extern se asterne usor, usor peste trairea mea interioara. Nu mai simt aproape nimic, mi-e scarba, ma framant si imi vine sa tip disperat dupa ajutor. Sfarsit(desi niciodata nu se termina).